6 sept. 2019

Mitropolia Ardealului a înaintat propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca Sinodului BOR

Conform Trinitas ”Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a hotărât astăzi înaintarea propunerii de canonizare a părintelui Arsenie Boca către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române”

Într-un interviu acordat anul trecut pentru Tribuna, Mitropolitul Laurențiu al Ardealului preciza legat de canonizarea atât de așteptată a Părintelui Arsenie că: „Cinstirea pe care i-o acordă credincioșii Părintelui, cultul acesta spontan, a determinat Biserica să înceapă procesul de canonizare prin cercetarea vieții și a lucrărilor minunate pe care Dumnezeu le-a împlinit și le săvârșește și azi prin alesul Său”. Tot atunci, Mitropolitul Laurențiu a explicat că durata procesului de canonizare depinde de lucrările Comisiei mitropolitane care „va alcătui un Studiu – Document amplu, ce va fi însușit de Sinodul Mitropolitan și va fi înaintat cu întregul dosar Preafericitului Patriarh Daniel, pentru a fi trimis Comisiei speciale a Sfântului Sinod, spre cercetare și avizare”.

Ei bine, se pare că momentul înaintării acelui dosar a sosit, făcându-se astfel primul pas concret spre ceea ce toți cei care iau Calea Prislopului așteaptă de mult timp: canonizarea celui cunoscut deja ca ”Sfântul Ardealului”.

sursa: doxologia.ro

2 sept. 2019

Minunile făcute de părintele Arsenie Boca în închisoare: „Noaptea, când se ruga, uşile temniţei se deschideau“

Timp de un deceniu, între 1945 şi 1955, părintele Arsenie Boca, considerat în prezent una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, a trecut prin calvarul anchetelor şi al închisorilor comuniste. O serie de mărturii, ale unor foşti apropiaţi ai săi şi al celor care l-au întâlnit în detenţie, sunt păstrate până în prezent. În unele dintre ele, fostul călugăr este descris ca un personaj fabulos.

Primii ani de la instaurarea regimului comunist în România l-au adus în atenţia Siguranţei naţionale pe călugărul Arsenie Boca, devenit un personaj popular în rândul credincioşilor încă de la începutul anilor 1940. În 1945, duhovnicul ajunge pentru prima dată în arest, la Râmnicu Vâlcea, fiind anchetat pentru presupuse legături cu membrii Mişcării Legionare.

Anchetele şi perioadele de detenţie prin care a trecut Arsenie Boca au continuat în următorii ani, până spre sfârşitul anilor 1950, când călugărul, rămas încă în atenţia autorităţilor, a fost silit să renunţe a mai îmbrăca straiele preoţeşti. Despre anii petrecuţi în închisoare şi în regimentele de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră duhovnicul nu a vorbit public, fiindu-i şi interzis să o facă. Au relatat foştii săi apropiaţi şi cei care l-au întâlnit, iar unii dintre ei nu s-au sfiit să-l prezinte pe părinte ca fiind un personaj înzestrat cu puteri miraculoase, un „sfânt al închisorilor”, potrivit relatărilor acestora.

Călugărul crea în jurul lui o stare de euforie

O povestire despre perioada petrecută de Arsenie Boca în arestul din Braşov, în 1948, a fost relatată de Victor Roşca, în cartea „Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste”, volum apărut Editura Curtea Veche (Bucureşti, 2007).

„Preotul arhimandrit Arsenie Boca, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus fusese arestat cu o lună sau două înaintea noastră. Urma lui o întâlnisem în pivniţa Siguranţei din Făgăraş, unde, pe un perete al beciului, scrijelise câteva cuvinte de îmbărbătare. Aici, la Braşov, drumul lui s-a încrucişat din nou pentru scurt timp cu drumul nostru. Părintele Arsenie nu părea tulburat de condiţia lui de deţinut. Obişnuit cu privaţiunile monahale afară, mortificându-şi el însuşi trupul, regimul din beciul Siguranţei îl suporta ca o prelungire a vieţii sale de ascet”, relata autorul.

Victor Roşca susţinea că prezenţa călugărului în celulă le dădea celorlalţi arestaţi o stare euforică. După ce a fost dată stingerea, Arsenie Boca a fost luat din mijlocul deţinuţilor şi dus la anchetă. „S-a deschis uşa celulei noastre. Cineva a intrat tiptil şi s-a îndreptat spre priciul nostru. S-a oprit în dreptul părintelui Arsenie şi cu o mână l-a tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă. Părintele s-a sculat în linişte, s-a încălţat şi a dispărut între zidurile «morii». Spre ziuă, părintele Arsenie a fost readus în celulă. Am distins apoi clar mersul târâş, al unui schilodit între paşii îndesaţi ai gardienilor, care-l cărau de subţiori”, scria autorul.

Schingiut la început, a devenit prizonierul preferat

Victor Roşca susţine că securiştii l-au chinuit pe duhovnic, în timp ce acesta se ruga pentru ei. „Atunci, toţi demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui «sfânt», ca să-şi arate fidelitatea faţă de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalţi deţinuţi, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuşi. Şi, prin sfinţenia sa, a reuşit să-i îmblânzească. De atunci, Kalusek, şeful Siguranţei Regiunii Braşov, cel mai înrăit torţionar, i-a permis să primească mâncarea de la femeile ce vin zilnic la poartă. Pentru că el n-a fost uitat de credincioşi nici chiar aici”, susţinea autorul cărţii „Moara lui Kalusek“.


Treptat, în arestul Siguranţei din Braşov, preotul fusese cel care îşi îmblânzise torţionarii. „După o lună de anchete, părintele Arsenie devenise prizonierul preferat, în nopţile albe, ale inspectorilor Ionescu şi Tomescu. Ziua era lăsat în aşteptare ca toţi ceilalţi deţinuţi, dar noaptea, după plecarea funcţionarilor, era dus sus, în biroul lor. În timpul interogatoriului, la întrebările puse răspundea cu digresiuni interesante, ce stârneau curiozitatea celor doi bătăuşi cu pretenţii de intelectuali”, afirma Victor Roşca.

Călugărul care împărţea mîncarea arestaţilor

O altă mărturie despre perioada petrecută în detenţie de părintele Arsenie Boca este prezentată de Luca Călvărăsan, în volumul „Istoria în lacrimi. Episodul Târgşor şi altele” apărut la Editura Bucura (Sibiu, 1998). Scena relatată se petrecea în arestul Siguranţei din Braşov, iar autorul povestea despre cum duhovnicul Arsenie Boca împărţea hrana primită de la vizitatori celorlalţi deţinuţi.

„Am fost dat în primire unui gardian îmbrăcat tot în vechea uniformă a vechilor poliţişti. - Vezi că ţi se va aduce ceva de mâncare, vine călugărul Arsenie Boca, cel de la Sâmbăta, e şi el aici, are voie să stea pe terasă, dar aici nu mai face minuni! Nu ştiu ce interpretare să dau vorbelor spuse de gardian. Într-adevăr nu peste mult timp, apare părintele Arsenie îmbrăcat în ţinuta de călugăr şi îmi aşează pe suportul ferestrei un castron emailat luat dintr-un sufertaş în care îmi pune dintr-un vas mai mare câteva linguri de ciorbă de fasole verde. Îmi lasă şi câteva bucăţi mici de mămăligă şi o lingură de lemn. Mi-a zis: «Ia fiule şi mănâncă! Voi veni să iau castronul şi lingura!». Mâncarea servită de părintele Arsenie părea binecuvântată, mi se părea ca o cină de taină. Era gustoasă şi extrem de puţină. Am aflat mai târziu că femei credincioase din Schei, împreună cu altele din Braşov, veneau la poartă şi aduceau această mâncare pe care părintele Arsenie o împărţea prin rotaţie, când unor arestaţi, când altora, după cum i se permitea, întrucât arestaţii trăiau numai din aceasta şi raţia de pâine, un sfert de kilogram”, relata autorul.

A dispărut din celulă

Fostul deţinut politic Dan Lucinescu a prezentat un episod ieşit din comun din perioada petrecută în închisoare de Arsenie Boca, în care a afirmat că preotul dispăruse de sub ochii anchetatorilor săi. Dan Lucinescu, autor al volumului „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”, apărut în 2009, a povestit despre o vizită pe care un ofiţer de la Securitate i-a făcut-o preotului în închisoare. Momentul surprins de Dan Lucinescu îl înfăţişează pe Arsenie Boca rugându-se în celula sa, îngenunchiat pe lespedea de beton. Rugăciunii îi urmase intrarea securistului în încăpere, însoţit de gardianul închisorii.

„Când deschiseră uşa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, văzură cu stupoare şi groază ca aceasta era complet goală. Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor fiinţă se tulbură. Ochii celor doi se măreau în orbite, în timp ce sângele adunat în capul lor le transforma figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a ţâşni prin piele. Atât ofiţerul, cât şi gardianul îşi scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coşmar trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. Deja prin minţile celor doi se depanau scenariile cele mai sumbre, de arestare şi de anchetă prin tortură, pentru dezvăluirea întregii operaţii de facilitare a evadării unui deţinut, aflat în timpul anchetei. Nevenindu-le să creadă acea realitate, amândoi se proptiră în uşă pentru a o închide cu cheia, după care, plini de emoţie, cu mâinile tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare pe rând, din ce în ce mai derutaţi, având fiecare din ei senzaţia că şi-au pierdut minţile. Revenindu-şi treptat din acel şoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizeta, nevenindu-le să creadă că deţinutul lor, părintele Arsenie Boca, stătea nemişcat în genunchi, lipit de măsuţa pe care era aprinsă lumânarea şi având alături Sfânta Evanghelie”, a relatat autorul volumului „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”.

Uşile temniţei se deschideau la miezul nopţii

O întâmplare ciudată, petrecută în arestul Siguranţei Braşov, a fost povestită de Dumitru Baglazan, în cartea „Sfântul părinte Arsenie Boca”. Scena se petrecea, de asemenea, în arestul Siguranţei Braşov. Bărbatul relata că a avut un unchi care lucra la Securitate în anul 1948, iar într-o seară în care l-a însoţit pe acesta la serviciul său, a fost martorul unor fenomene paranormale. „În fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau uşile închisorii. Celula era un loc împrejmuit, într-o sală uriaşă ca o hală. Iar în mijlocul acestei hale, stătea la o masă, permanent, un subofiţer de pază, care-l supraveghea fără încetare. L-au scos, l-au bătut şi l-au făcut în fel şi chip să le spună cum face, căci ei credeau că are iarba fiarelor, cu care umblă aricii în bot, iar el cum a stat tot timpul în pădure la Sâmbăta, a făcut rost de iarba aceea şi o pune pe lacăt. Dar el cum să puie iarbă pe lacăt dacă stătea tot timpul în genunchi în fundul celulei şi erau şi două rânduri de uşi? Într-o noapte, au băgat două iscoade securiste la el în celulă ca să-l vadă cum face. Părintele, însă, nu a avut treabă cu ei. Ei îl tot întrebau, se tot luau de el, iar el în celulă tot sta în genunchi şi se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, când s-au deschis lacătele, pe securişti parcă i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a răzbit frica şi au fugit de acolo. Şi, de la o vreme, nimeni nu mai voia să facă de pază, pentru că le era frică”, afirma bărbatul, citat în volumul „Sfântul părinte Arsenie Boca”.

Cum a ajuns la înmormântarea mamei sale

O altă povestire relatată de unii dintre cei care susţin că i-au fost apropiaţi duhovnicului vorbeşte despre faptul că acesta ar fi fost prezent la înmormântarea mamei sale, din iarna anului 1951, într-un mod miraculos. „Când era la canal, părintele muncea din greu şi îşi depăşea întotdeauna norma şi era foarte apreciat de cei care îl păzeau. Odată a terminat mult mai devreme norma şi a zis celui ce-l păzea: «Îmi dai voie să mă odihnesc puţin?». Acela l-a lăsat să se odihnească. A văzut apoi că trece o oră, trec două şi au intrat în panică cei cel păzeau pe Părintele. L-au căutat şi nu l-au găsit nicăieri, le era frică de faptul că, fiind pedepsiţi pentru neatenţie, o să intre în locul lui. La un moment dat, Părintele a apărut şi i-a zis paznicului: «Ti-am cerut voie să mă odihnesc, mi-ai dat voie, de ce m-ai mai căutat?». Dar l-au chestionat paznicii mai în amănunt şi până la urmă părintele a spus că a fost la înmormântarea mamei sale! S-au interesat şi într-adevăr la orele acelea părintele fusese la înmormântare!”, susţin autorii volumului „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca”.

Daniel Guţă

sursa: adevarul.ro