Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2022

Părintele Arsenie Boca a fost pomenit la 33 de ani de la trecerea la cele veșnice

Imagine
  La împlinirea a 33 de ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Arsenie Boca, luni, 28 noiembrie 2022, la Mănăstirea cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Înălțarea Sfintei Cruci” – Prislop a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. În soborul arhiereilor s-au aflat Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la slujbă fiind prezent și Preasfințitul Părinte Daniil. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul așezământului monahal. Ca în fiecare an, la așezământul monahal din Țara Hațegului au venit mulțimi de pelerini din întreaga țară. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit un cuvânt de învățătură despre îndemnul pe care Mântuitorul Iisus Hristos i l-a transmis dregătorului bogat, de a se el

Concert de colinde 25.11.2022

Imagine