Părintele Arsenie Boca a fost pomenit la 33 de ani de la trecerea la cele veșnice
La împlinirea a 33 de ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Arsenie Boca, luni, 28 noiembrie 2022, la Mănăstirea cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Înălțarea Sfintei Cruci” – Prislop a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. În soborul arhiereilor s-au aflat Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la slujbă fiind prezent și Preasfințitul Părinte Daniil. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul așezământului monahal. Ca în fiecare an, la așezământul monahal din Țara Hațegului au venit mulțimi de pelerini din întreaga țară.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit un cuvânt de învățătură despre îndemnul pe care Mântuitorul Iisus Hristos i l-a transmis dregătorului bogat, de a se elibera de povara bogățiilor și a-L urma pentru a câștiga viața veșnică, explicând că bunurile pe care ni le dă Dumnezeu sunt bune dacă le folosim bine și sunt rele dacă ne legăm prea mult de ele, bunurile spirituale fiind cele cu adevărat importante, pentru a ne îmbogăți în Dumnezeu.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a adresat un cuvânt de mulțumire sfințiților slujitori, maicii starețe și viețuitoarelor mănăstirii, autorităților și instituțiilor implicate în organizare și tuturor pelerinilor veniți să se roage și în acest an la Mănăstirea Prislop.
După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a oficiat slujba Parastasului pentru Părintele Arsenie Boca, pentru Episcopul Gurie Georgiu și pentru viețuitorii așezământului monahal, trecuți la cele veșnice. De asemenea, a fost săvârșită o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie, iar apoi Părintele profesor Simion Todoran de la Alba Iulia a rostit un cuvânt în care a evocat personalitatea duhovnicească a marelui duhovnic.
GALERIE FOTO