AsArsenieBocaAR

Publicăm un fragment dintr-o scrisoare a Părintelui Arsenie trimisă la Chilia Sf. Ipatie (aparţinând Mănăstirii Vatopedi) de la Mănăstirea Sâmbăta, în anul 1940. Părintele Arsenie la Mănăstirea Sâmbăta Dragii mei cuvioşi Părinţi, E demultă vreme pela noi prin ţară Părintele Diomid pentru a doua oară şi nu dă pela Mănăstire ca să-i mai spun din păsuri. Vă spun C. voastre: Dometie şi Gherontie. [...] Ce ar fi dacă aţi primi tăerea şi aţi veni voi doi? 1. Ar fi slujba la biserică, după rânduiala din Sf. Munte, fără nicio schimbare. 2. Ar fi începutul obştei, cu 3 sau 4, dacă va primi şi Părintele Dumitru ăstălalt, tunderea călugărească la primăvară. 3. N-ar mai fi femei în slujba Mănăstirii, – afară de lucrul câmpului vara. 4. Aţi fi în ţară la voi, – ceeace cred că nu e puţin. Cu toate astea, din dragul de-a vă folosi, vă zic ca întotdeauna, dacă vreţi să sporiţi măsura nevoinţelor, haideţi, dacă însă preţuiţi grădina Maicii Domnului mai mult decât orice altă ocrot

Aproape n-aş putea spune când S-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a pogorât din Slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească. Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinaţiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită şi de noi. Aceasta se petrece în viaţă prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi – cât abia de rămân zile neumbrite de tristeţe – şi desăvârşit se biruie prin moarte. Aşa se restabileşte temelia cea străveche. Prin moartea pe cruce trupul se purifică şi ajunge expresie şi mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului-Om, înviat. Tot aşa şi noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viaţa de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne r