Un edificiu din cărămizi nearse
Tatiana Niculescu Bran și Gabriel Liiceanu spulberați de ucenicul Părintelui Arsenie Boca, Preasfințitul Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix: Volumul Humanitas, o blasfemie şi o infamie cu iz demonic
Cartea despre viaţa Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca de la Prislop, apărută recent la Editura „Humanitas” din Bucureşti – în Anul Centenarului 2018 –, este o adevărată blasfemie şi infamie, ce pare scrisă mai degrabă de un demon ce şi-a luat drept pseudonim numele autoarei, care alcătuieşte o adevărată „postfaţă” şi sinteză la dosarele de la CNSAS, de urmărire antihristică, vreme de zeci de ani, a celui ce-L urma neabătut pe Iisus Hristos, Părintele Arsenie Boca. Spicuind doar neghine şi calomnii din partea celor fără Dumnezeu, autoarea se dovedeşte a fi o discipolă fidelă şi consecventă a celor ce i-au întocmit aceste dosare „de urmărire” a Părintelui Arsenie. Nenumindu-l vreodată în cele 208 pagini ale cărţii „Părintele” Arsenie Boca, autoarea vădeşte faptul că este lipsită de cel mai elementar bun-simţ, respect sau consideraţie faţă de Părintele Arsenie Boca, care mişcă aproape o ţară întreagă înspre Hristos-Dumnezeu. Poate că acest lucru o deranjează cumplit pe autoare şi poate chiar pe editorii cărţii. Sprijinită pe o bibliografie ieftină şi subţire; neintrând nici măcar în pridvorul teologic al „Cărării Împărăţiei”, sau în pronaosul predicilor „Cuvinte vii”, autoarea rămâne împietrită şi insensibilă în naosul picturii Păritelui Arsenie de la Drăgănescu şi nemişcată înaintea Epitafului „Adormirii Maicii Domnului” de la Sâmbăta sau a icoanelor împărăteşti şi diaconeşti de la Prislop. Se vede că diavolul încornorat care-şi ţine mâna pe creştetul celui care spune încruntat în colţul din stânga jos, în pictura Părintelui „Biserica şi lumea”: „Nu este suflet. Totul e biochimie.”, nu-şi va fi ridicat nicidecum aceeaşi mână demonică de pe capul autoarei în vremea scrierii acestei cărţi, neluminată şi nepătrunsă de vreo rază de lumină harică din „Dosarul cel din ceruri” al vieţii, operei, teologiei, învăţăturii ortodoxe şi a moştenirii duhovniceşti a Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca. Poate că Părintele o iartă şi se roagă pentru ea, dar Adevărul nu o va ierta niciodată. Ruşine autoarei, editurii şi celor care cred că pot scrie orice despre oricine; ruşine celor ce încearcă să arunce cu tină şi noroi împotriva Părintelui Arsenie, prin cărămizile nearse ale acestei cărţi, scrisă în duh neopăgân, necreştinesc şi neortodox, ce va fi aruncată odată „de-a stânga” Dreptului Judecător, („unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”) a celor ce scrâşnesc din dinţi împotriva lui Hristos, a sfinţilor Săi şi a Părintelui Arsenie Boca.
Nimic din anii studenţiei de la Sibiu despre teza de licenţă în teologie „Încercări asupra vieţii duhovniceşti” întocmită şi susţinută sub îndrumarea exigentului Părinte profesor Dumitru Stăniloae. Din vremea studenţiei la Bucureşti, nimic despre contribuţia Părintelui Arsenie la pictarea scenei Intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, sub îndrumarea maestrului Costin Petrescu, la Ateneul Român. Din vremea slujirii şi propovăduirii de la Sâmbăta, nimic despre Epitaful „Adormirii Maicii Domnului”, realizat acolo sau despre chilia sihăstrească săpată sub „Fereastra” Sâmbetei. Din anii activităţii la Sfânta Mănăstire Prislop, întrerupţi de dese arestări, nimic despre manuscrisele de predici publicate mai târziu sub titlul „Cuvinte vii”. Referindu-se la pg. 200 din carte la acuza nedreaptă adusă de împăratul iconoclast sfântului Ştefan cel Nou, cum că acesta i-ar fi făcut „temniţa mănăstire”, autoarei îi scapă încă o eroare scriind „temută mănăstire”, în loc de „temniţa mănăstire”. Mă întreb dacă nu cumva Sfânta Mănăstire a Prislopului cu mormântul Părintelui Arsenie Boca, a devenit pentru psihicul tulburat al autoarei şi pentru cei asemenea dânsei o „temută mănăstire” în jurul căreia gravitează şi se adună, precum oile lângă Păstor mai înainte de furtună, toţi cei ce vor să se ferească şi să scape de duhul şi curentul antihristic, în şuvoiul căruia autoarea s-a lăsat prinsă şi dusă…
Înălţarea Domnului, 2018
*
După audierea celor trei luări de cuvânt din după-amiaza zilei lansării cărţii la ROMEXPO, m-am convins o dată în plus că această carte este scrisă în duhul în care Ernest Renan a scris în sec. XIX „Viaţa lui Iisus”, încercând să-L dezbrace pe Fiul lui Dumnezeu întrupat de dumnezeirea Sa. La lansarea cărţii infame despre Părintele Arsenie Boca, n-a fost pomenit nici măcar o singură dată Numele lui Dumnezeu sau al Fiului Său Iisus Hristos, ca şi cum Părintele Arsenie Boca nu şi-ar fi închinat întreaga viaţă prin călugărie doar lui Dumnezeu şi n-ar fi fost preotul, poate unic în slujire, în propovăduire şi în mărturisire, al lui Hristos, din veacul XX, în spaţiul ninivitean românesc, ci al lui Steiner, dr. König sau al altcuiva. De cinci ori iudeii au luat, după Evanghelia de la Ioan, pietre ca să arunce împotriva lui Iisus, dar nu I-au putut face nici un rău. Atunci I-au pregătit piroane romane. Nu-i e nimănui frică de cartea d-voastră, doamnă, cum i-aţi asigurat pe cititori la lansare. D-voastră ar trebui să vă fie frică, precum frică l-a cuprins pe Iuda, după aruncarea arginţilor în templu. Sunt sigur că dacă l-aţi fi văzut şi cunoscut în viaţă pe Părintele Arsenie, n-aţi mai fi scris cum aţi scris. Părintele n-a avut şi nu are alt piedestal, decât crucea pe care i-au cioplit-o cei din arhivele cărora vă inspiraţi din belşug şi fără discernământ.
Nu vă aflaţi între cei ce l-au ascultat, l-au văzut şi l-au urmat, cu dragoste creştinească, pe următorul lui Hristos, ci între cei ce l-au scuipat şi pălmuit. Părintele Arsenie vă întoarce şi obrazul celălalt! Aşteptăm din partea dumneavoastră o Spovedanie la Prislop – dar sub Epitrahilul Părintelui, pe care încă nu-l numiţi Părinte… Altfel, să vă aşteptaţi la o palmă zdravănă de la Dumnezeu, în care nu ştiu cât credeţi şi dacă credeţi, precum nu s-a aşteptat Arie cel nebun, de la Sfântul Ierarh Nicolae, la Sinodul I ecumenic, pentru că L-a batjocorit pe Hristos!
