Postări

Minunile făcute de părintele Arsenie Boca în închisoare: „Noaptea, când se ruga, uşile temniţei se deschideau“

Imagine
Timp de un deceniu, între 1945 şi 1955, părintele Arsenie Boca, considerat în prezent una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, a trecut prin calvarul anchetelor şi al închisorilor comuniste. O serie de mărturii, ale unor foşti apropiaţi ai săi şi al celor care l-au întâlnit în detenţie, sunt păstrate până în prezent. În unele dintre ele, fostul călugăr este descris ca un personaj fabulos. Primii ani de la instaurarea regimului comunist în România l-au adus în atenţia Siguranţei naţionale pe călugărul Arsenie Boca, devenit un personaj popular în rândul credincioşilor încă de la începutul anilor 1940. În 1945, duhovnicul ajunge pentru prima dată în arest, la Râmnicu Vâlcea, fiind anchetat pentru presupuse legături cu membrii Mişcării Legionare. Anchetele şi perioadele de detenţie prin care a trecut Arsenie Boca au continuat în următorii ani, până spre sfârşitul anilor 1950, când călugărul, rămas încă în atenţia autorităţilor, a fost silit să renunţe a mai îmbrăca straie

Multumiri pentru ajutorul acordat Sarei Ana-Maria

Imagine

Mănăstirea Prislop și Părintele Arsenie Boca - Altar de rugăciune și jertfă

Imagine
Film documentar TRINITAS TV - Mănăstirea Prislop și Părintele Arsenie Boca - Altar de rugăciune și jertfă

Sa o ajutam pe Sara Ana Maria

Imagine

Marturii despre Pr. Arsenie Boca din 28 noiembrie 2018

Imagine
TVR Cluj: 28 noiembrie 2018 Realizator: Mihaiela Mihale Ilea