Postări
Părintele Arsenie Boca – Moartea care dobândeşte Învierea
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Aproape n-aş putea spune când S-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a pogorât din Slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească. Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinaţiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită şi de noi. Aceasta se petrece în viaţă prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi – cât abia de rămân zile neumbrite de tristeţe – şi desăvârşit se biruie prin moarte. Aşa se restabileşte temelia cea străveche. Prin moartea pe cruce trupul se purifică şi ajunge expresie şi mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului-Om, înviat. Tot aşa şi noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viaţa de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne r
ACȚIUNI FILANTROPICE ȘI UMANITARE SUSȚINUTE ÎN ANUL 2023
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Sediu social: Loc Şagu, nr 189, jud Arad • C.I.F. 22244928 Punct de lucru: str Horia, nr. 2, ARAD, „Libraria LOGOS” Tel: 0723.589.058 as-arsenieboca-ar.blogspot.com RO34 BTRL 00201205E85846XX Nr. cr t DENUMIRE ACTIUNE BENEFICIAR SCURTE INORMATII DESPRE CAZ SUMA_ lei 1 Actiunea Filantropica DARUIESTE UN ZAMBET (IANUARIE 2023) Sustinere activitati culturale pentru 6 tineri , membrii ai trupei de teatru crestin Trupa de teatru crestin s-a deplasat la pahorii din diaspora (Italia, Franta) si a fost nevoie de sustinere cheltuieli de transport si cazare 3000 2 Actiunea Filantropica DARUIND VEI DOBANDI , cu sustinerea din sume D230 special pentru caz Un tanar student Tanarul student provine ditr-o familie cu 4 copii dintre care numai unul a terminat facultatea, tatal decedat , mama fara venit 4550 3 Actiunea Filantropica DARUIESTE UN ZAMBET O familie tanara fara venit constant Tanara familie are un copil mic si au avut nevoie de sustinere unor cheltuieli administrative 500 4 ACTIUNE UMANITAR
Minune făcută de părintele Arsenie Boca || Mărturia părintelui Dionisie Ignat de la Albac
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Mulțumiri pentru susținerea acțiunii filantropice „ADINA are mare nevoie de noi” ianuarie–februarie 2024
- Solicitați un link
- Alte aplicații
MULȚUMEȘTE tuturor celor care i-au fost alături, anonim sau individual, în susținerea acțiunii FILANTROPICE „ADINA ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU” Ianuarie – februarie 2024 Adina , tânară studentă de 21 ani, operată de tumoră la sinusuri, acum se află în tratament de chimio și imuno terapie la Viena. Darul Dumneavoastră a fost de 11.000 RON Cu prețuire, GEORGETA (GHEORGHIA) PÂRVU – Președinte SILVIU-NICOLAE GÂNDILĂ – Vicepreședinte
Păr. Ștefan Negreanu: „Întoarcerea Fiului Risipitor” (3.03.2024)
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Părintele Arsenie Boca: „Nu plecați din țară! România va da cei mai mulți mucenici”
- Solicitați un link
- Alte aplicații
„Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial. Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune. Decât ceartă mai bine pagubă. Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic. Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea. Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate. La mulţi le-a zis: nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici. Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele. Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame. Să vă pregătiţi pentru martiraj. În rugăciunea “Tatăl nostru”, “şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu. Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri. Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un neci
Mulțumiri pentru susținerea ACȚIUNII UMANITARE noiembrie – decembrie 2023, privind „COPII ORFANI din KENYA”
- Solicitați un link
- Alte aplicații
MULȚUMEȘTE tuturor celor care i-au fost alături, anonim sau individual, î n susținerea ACȚIUNII UMANITARE noiembrie – decembrie 2023 „ APĂ, HRANĂ, MEDICAMENTE PENTRU COPII ORFANI din KENYA” din orfelinatul BUNGOMA WIDOWS & ORPHANS CBD (văduve și orfani din Bungoma) - KENYA Vă informăm că ajutorul comun - darul financiar - a fost de 2100 EUR Cu prețuire, GEORGETA (GHEORGHIA) PÂRVU – Președinte SILVIU-NICOLAE GÂNDILĂ – Vicepreședinte
«ADINA are mare nevoie de noi» acțiune filantropică ianuarie-februarie 2024
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Pr. Ștefan Negreanu: „Sfântul Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan” (27.12.2023)
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Pomenirea Părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop – 34 de ani de la trecerea la cele veșnice
- Solicitați un link
- Alte aplicații
La împlinirea a 34 de ani de la trecerea la cele veșnice a Preacuviosului Părinte Arsenie Boca, marți, 28 noiembrie 2023, la Mănăstirea Prislop a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurați de soborul de preoți și diaconi. La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul așezământului monahal. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu a vorbit în cuvântul de învățătură despre pietatea pe care poporul lui Dumnezeu o arată continuu, de 34 de ani, față de Părintele Arsenie Boca, și despre lucrările minunate și tainice pe care Dumnezeu le îm
ACȚIUNE UMANITARĂ noiembrie - decembrie 2023 // APĂ, HRANĂ, MEDICAMENTE PENTRU COPII ORFANI din KENYA
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Păr. Lucian Farcașiu: „Tânărul bogat” (27.08.2023)
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Sfinții Părinți despre MÂNDRIE (MaxiMina 26/2023)
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Mândria este primul pui al diavolului. (Evagrie, Filocalia I) Mândria este cauza tuturor relelor. (Sf. Ioan Gură de Aur) Mândria este lipsa cunoașterii de Dumnezeu . (Sf. Maxim Mărturisitorul) Mândria este ca o umflătură a sufletului plină cu noroi ; dacă e coaptă, se sparge și pricinuiește multă scârbă. (Sf. Nil Ascetul) Mândria este o patimă nerațională ce se strecoară în fiecare lucrare a virtuții... crește împreună cu celelalte virtuți. (Sf. Nil Ascetul) Mândria este asemenea unui copac înalt și puternic ale cărui ramuri toate sunt șubrede , iar dacă cineva se va urca în el, se va prăbuși îndată de sus. (Sf. Efrem Sirul) Cine este mândru nu se cunoaște pe sine ; căci dacă s-ar cunoaște pe sine și prostia care se cuprinde în el, nu s-ar mândri. Iar cine nu se cunoaște pe sine cum poate să cunoască pe Dumnezeu? (Sf. Marcu Ascetul) Nimic nu poate sfâșia trupul Bisericii atât de mult ca mândria. (Sf. Ioan Gură de Aur) Dacă vrei să biruiești mândria , orice ai f
Păr. Ștefan Negreanu: „Schimbarea la Faţă a Domnului” (6.08.2023)
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Darul iertării păcatelor e mai mare decât darul minunilor
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Darul iertării păcatelor e mai mare decât darul minunilor, întrucât privește sufletul, pe când minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o curățire a lui, uneori e o adevărată înviere din morți, și-i mai de preț aceasta decât a tămădui un picior. Fără darul minunilor între oameni ne putem mântui, dar fără darul preoților, al iertării păcatelor, nimeni nu se mântuiește. Ce n-a dezlegat preotul pe pământ, așa rămâne: nedezlegat nici în Cer (Matei 18, 18). Și preotul nu te poate dezlega dacă tu nu vii să-ți mărturisești asupra ta păcatele tale. De asemenea, preotul nu te poate dezlega – ca oarecum cu sila – dacă nu-ți dai însuți toată silința de a te dezlega de toate năravurile tale rele. Iertarea păcatelor însemnează și încetarea de a le mai face. Iertarea păcatelor nu înseamnă să le spovedești mereu și să le iei iarăși de la capăt și iar să le spovedești și iar să le iei de la capăt. Creștinismul mai e și chestiune de refacere a voinței. Preotului
Pr. Arsenie Boca - ctitor de frunte al Filocaliei româneşti
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, ieromonahul Arsenie de la mânăstirea Brâncoveanu . Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti . După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele cele mai curate duhovniceşti, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete. Pr. Dumitru Stăniloae - Filocalia II (Prefaţă la prima ediţie din 1947)
Pr. Ștefan Negreanu: „Duminica Sf. Toma; Sf. M. Mc. Gheorghe” (23.04.2023)
- Solicitați un link
- Alte aplicații