Postări

PROGRAM FILANTROPIC 2020

“ DĂRUIND VEI DOBÂNDI " “ DĂRUIEŞTE UN ZÂMBET ” EI,   SUNT   CEI   DE   LANG Ă   NOI,   CARE ACUM ,   SUNT   „ DEFAVORIZAŢI ”, ȘI CARE MÂINE ,   NE   VOR    ADUCE   BUCURIA   GESTULUI   FĂCUT   ASTĂZI ! A. CAZURILE AFLATE ÎN EVIDENŢĂ PERMANENT Ă O femeie pensionară, are în plasament doi băieţi, şcolari clasa IV, născuţi în urma campaniei “Anti avort”; nevoile sunt multiple. Familia mamei adoptive a achiziţionat o căsuţa cu scopul ca cei doi copii, după majorat, să rămână în ea. . 6 familii cu mulţi (4-8) copii de vârstă preşcolară/ şcolară/studenti, cu venit sub nevoile financiare curente. · O mamă cu 2 copii școlari, văduvă, bolnavă, fără venituri financiare, au nevoie de alimente, ajutor financiar pentru nevoi casnice şi şcolare (pentru a avea unde să locuiască impreună cu copiii, îngrijeşte de o bătrână, în casa acesteia!). · 2 familii, care au unul din copii cu displazie şi handicap sever, nevoile financiare, în ambele cazu

Pr. Ștefan Negreanu – Cuvânt înlăcrimat (28.05.2020)

Imagine
La vecernia Înălțării Domnului și Zilei Eroilor - 28.05.2020

ACŢIUNI FILANTROPICE SUSŢINUTE ÎN ANUL 2019

ACŢIUNI     FILANTROPICE      SUSŢINUTE     ÎN ANUL 2019 Nr crt DENUMIRE ACTIUNE BENEFICIAR SCURTE INORMATII DESPRE CAZ SUMA , lei 1 AJUTOR FINANCIAR, PAȘTE - 2019 7 familii cu mul ţ i copii și   cu multe nevoi materiale S-au acoperit o parte a cheltuielilor de   Paşte -2019( acţiune anuală) 2400 2 ,,SĂ AJUTĂM PE SARA”” (IUNIE - IULIE 2019) Copil de 9 ani cu tetrapareză spastică şi   hidrocefalie (mama decedată,venitul   tatălui nu acopera toate nevoile financiare curente ale celor   doi copii) S-au acoperit cheltuielile confecționării (în Germania)   unui carucior,de zi , adaptat pentru nevoile fizice ale SAREI,și a unui carucior pentru baie 19.660 3 “SĂ AJUTĂM O FAMILIE” (IULIE - OCTOMBRIE 2019) O   familie aflată în grave nevoi financiare temporare   În gospodaria familie, în data de 22.06.2019, s-a produs un incendiu de proporții care

Ajutor pentru Doris si cei 3 copii

Imagine

Părintele Arsenie Boca a fost pomenit la Mănăstirea Prislop, la 30 de ani de la plecarea la cele veșnice

Imagine
Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a prezidat liturghia şi slujba parastasului oficiate joi la Mănăstirea Prislop la împlinirea a 30 de ani de la plecarea la cele veșnice a Părintelui Arsenie Boca, informează Episcopia Devei şi Hunedoarei. Împreună cu Mitropolitul Ardealului au concelebrat: Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit pelerinilor despre demersurile privind canonizarea părintelui Arsenie Boca. Preasfințitul Părinte Episcop Daniil a rostit un cuvânt despre personalitatea duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca și receptarea ei astăzi, la 30 de ani de la trecerea la cele veșnice. Episcopul Gurie al Devei a mulţumit clericilor și pelerinilor veniți să se roage la Mănăstirea Prislop.