22 sept. 2015

Cuvinte vii - Pr. Arsenie Boca: "Schimbarea la Fata" (06.08)


Texte din sfinţii Părinţi

Sfântul Ioan Gurădeaur :
„Toate ale vieţii viitoare vor fi ziuă, strălucire şi lumină. Ziua aceea e cu atât mai strălucită ca cea de aici, cu cât aceasta e mai luminoasă ca o candelă. Atunci nu va mai fi noapte, nici seară niciodată, ci o altfel de stare, pe care numai cei ce se vor învrednici de ea o vor cunoaşte. Iar ceea ce va întrece toate acestea va fi bucuria de a petrece neîntrerupt cu Domnul, împreună cu puterile de sus. Că aceste cuvinte nu sunt podoabă goală, să mergem cu gândul pe munte, unde s-a schimbat Hristos la faţă, să-L vedem luminând cum a luminat, deşi atunci nu ne-a arătat toată strălucirea veacului viitor." (P.G. 47,291).

„Trupurile celor ce au bineplăcut lui Dumnezeu vor îmbrăca atâta slavă câtă nici nu pot vedea ochii aceştia. Oarecari semne şi urme întunecoase ale acestor lucruri s-a îngrijit Domnul să ne dea atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. Acolo faţa lui Moise era luminată de atâta slavă, încât n-o puteau privi ochii israilitenilor. în Noul Testament cu mult mai puternic şi decât lui Moisi, a strălucit faţa lui Hristos." (P.G. 48,603).

Pateric:
„Se spunea pentru un Avvă al pustiei, că atunci când avea să se săvârşească, şezând părinţii lângă dânsul, a strălucit faţa lui ca soarele.

Şi le-a zis lor: «Iată, Avva Antonie a venit». Şi după puţin a zis: «Iată ceata Proorocilor a venit». Şi s-a îndoit în lumină faţa lui. Şi se părea ca şi cum el ar fi vorbit cu oarecine, şi i s-au rugat lui bătrânii, zicând: «Cu cine vorbeşti, Părinte ?» Iar el a zis: «Iată îngerii au venit să mă ia şi mă rog să mă mai lase puţin să mă pocăiesc». Şi i-au zis lui bătrânii: «Nu mai ai trebuinţă să te pocăieşti, părinte». Şi le-a zis lor bătrânul: «Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început». Şi au cunoscut părinţii că a atins desăvârşirea. Şi iarăşi de năpraznă s-a făcut faţa lui ca soarele; şi s-au temut toţi. Şi le-a zis lor: «Vedeţi, Domnul a venit !». Iar Domnul a zis: «Aduceţi-Mi pe vasul pustiului !»" ( Avva Sisoe 14).

Nicolae Arseniev: „Biserica răsăriteană" (pp. 93-94)

Povesteşte Motovilov că într-o zi, pe când sta de vorbă cu bătrânul Serafim, i se întâmplă să vadă pe neaşteptate luminând lumina Duhului Sfânt. Motovilov, bărbat foarte evlavios, stăruia necontenit pe lângă bătrânul Serafim să-l lămurească: ce este aceea a fi plin de Duhul dumnezeiesc! Dar lămuririle sfântului Serafim nu-l mulţumeau.

„Atunci, povesteşte însuşi Motovilov, mă cuprinse straşnic de umeri, şi-mi zise: «În acest moment, eu şi cu tine, prietene, amândoi suntem în Duhul lui Dumnezeu. - De ce te uiţi aşa la mine ? - Nu pot să mai privesc, Părinte, răspunsei, fiindcă din ochii tăi scapără fulgere. Faţa ţi s-a luminat ca soarele şi nu pot să o mai privesc fiindcă mă dor ochii...». Sfântul Serafim zise: «Nu te teme: uite şi tu luminezi la fel. Acum tu însuţi eşti în plinătatea Duhului dumnezeiesc; altfel n-ai fi putut să mă vezi într-o asemenea stare.» Şi plecându-mi capul către el, îmi spuse încetişor la ureche: «Dă mulţumire lui Dumnezeu pentru darul nespus ce ţi-a făcut !» Apoi îl privii iarăşi în faţă şi mă cuprinse o teamă şi un respect şi mai mare.

În plină lumină a soarelui, în lumina mare de amiaza zilei, închipuiţi-vă faţa unui om care vă vorbeşte. Îi vedeţi mişcarea buzelor, expresia schimbătoare a ochilor, îi auziţi glasul, simţiţi că cineva v-a cuprins de umeri - numai nu-i vedeţi mâinile, nici pe el, nici formele lui, ci numai o lumină orbitoare, care se întinde pe întinsul câtorva verste de jur împrejur, luminând cu raza sa limpede covorul de ninsoare care acoperă pajiştea şi pădurea. Şi ninsoare uşoară care pică în jurul meu şi a falnicului bătrân."

Aceasta e lumina învierii - care se arată din când în când pe feţele sfinţilor - mărturie de aici a veacului ce va să vie.

Prislop,
30.VII.49.

sursa: Cuvinte vii - Pr. Arsenie Boca (pag. 109...112)


Cuvant la Schimbarea la fata. Parintele Arsenie Boca

[...] Daca ati fi numai calugari, as spune cum e cu putinta venirea in noi a luminii dumnezeiesti. Un fel de luminare a mintii, o bucurie a intregii fapturi, prin care sufletul si mintea se largesc, si se pogoara de la Dumnezeu, ca un puhoi, multimea cunostintelor Tainelor Sale, care trec dincolo de hotarul cunostintelor omenesti si de tainele mormantului. Este fericirea Raiului, simtita de Sfantul Apostol Pavel cand a fost rapit in al treilea cer. Nu poate spune, numai cel ce are darul de a simti acestea, pentru ce propovaduirea trebuie sa fie pe temelie cercata, nu doar pe una citita.

Toate stradaniile noastre au temeliile urmatoare:

Botezatii au primit intreitul dar - al Sfintei Impartasanii, al Botezului si al Mirungerii. Astfel ne-a nascut Tatal a doua oara, de Sus. In temeiul acestei nasteri, am primit o comoara, talantul, care este un graunte de Dumnezeu in noi. Acest graunte asteapta pana ce mintea creste, incat cu mintea sa pricepem darurile.

Darurile se dezvolta, cresc si aduc roada, iar roada este salasuirea lui Dumnezeu Tatal, al Domnului Iisus Hristos si al Duhului Sfant in noi. Este locuirea lui Dumnezeu in smeritii Sai fii.

Omul incepe sa aibe chipul dumnezeiesc si sa fie tragator catre Dumnezeu, cunoaste si iubeste pe Dumnezeu si se face o lumina - ca rost al vietii.

Darurile de la Dumnezeu iti arata ca te poti schimba intru sine. Fiecare botezat este purtator de Hristos. Acest Hristos din noi creste si se dezvolta si neajutat. Dar la judecata, sufletul este tras la raspundere pentru chinuirea lui Dumnezeu in noi.

Dumnezeu ne-a dat multime de daruri, iar noi avem datoria sa le facem sa creasca.

Semintii duhovnicesti. Un caiet al Parintelui Arsenie Boca

sursa aici...